Doua maini...

"Dacă speranţa ar fi o mână
Şi disperarea ar fi
Cealaltă,
Sprijinindu-mi capul în ele
Voi putea suporta mai bine
Plecările
Şi reîntoarcerile tale
Definitive şi inutile,
Aşa cum privesc răsăriturile
Prăbuşindu-se în dimineţile fade,
Transformate în linii subţiri
Desenate pe pupilele mele,
Ce-aştepta neclipite
Din nou şi mereu,
O şoaptă de împlinire
Sau poate mult mai mult,
O altfel de iubire.

Făcusem o religie din tine,
Încantată într-o limbă moartă,
Aşa cum sunt,chiar de nu-ţi par,
Prea bătrăn şi definitiv ascuns
În tine. "